When…

 

 

1622644_824827180866334_800769183_nCând iubirea vorbește, tac. Tac asemeni copilașilor. O ascult asemeni adulților. Foarte atentă și … fără să am vreo idee de ce s-a întâmplat.

Dacă iubirea decide să își spună cuvântul… mă retrag. O accept și o respect mai mult decât orice sentiment existent în mine.

Nu se întâmplă să vorbească de multe ori și de aceea o ascult cu atenție. A venit și s-a năpustit asupra mea asemeni unei leoaice care își apară puiul.

Vreau să schimb puțin imaginea și să nu gândesc așa. Mai degrabă… a venit ca o doamnă îmbrăcată-n negru (pe deasupra), iar pe dedesubt un roșu aprins, vesel, încă foarte activ.

Această doamnă s-a prezentat cu prenumele de: iubire.

Am început să râd de ea. Nu era un act de nesimțire, ci așa simțisem pe moment, m-a luat prin surprindere.

Nu știam la ce se referă cu exactitate. Am căutat în dex cuvântul ,,iubire” ca să înțeleg mai bine.

După acest search… cuvintele se îndoiesc de mine, promisiunile și ele, iar inima … ea nu mai zice nimic.

Încep să înțeleg termenul de ,,iubire”, deși credeam că-l am lângă mine, lângă inimă, că-l împărtășesc.

M-am înșelat. Ceea ce împărțeam eu era doar… compasiune. Ceea ce am primit… am și oferit. Credeam că e iubire, dar doamna m-a contrazis, mi-a spus cu o voce caldă și răgușită că ne-am înșelat.

Am rămas cu dar în braţe şi cu gândul la iubire, la semnificaţia ei adevărată. În dex spune că iubirea este un sentiment de dragoste faţă de o persoană, ataşament sufletesc, relaţii de dragoste.

M-am regăsit în acel ,,ataşament sufletesc” , am încercat să fac abstracţie de el… apoi te-am regăsit pe tine în toate definiţile.

Mi-am dat seama că în sufletul tău iubirea este de-a casei. E infinită… însă era acolo de ceva timp. Era rezervată pentru altcineva, strângea din dinţi să revină la proprietarul de dinainte.

Nu ştiam că în tine se dă un război. M-am băgat indirect şi eu în războiul tău, iar arma cea mai de preţ … m-a doborât. Şi-a făcut dreptate. A revenit la cucerirea ei adevărată.

Am vrut să o mai ascult puţintel pe doamna în negru&roşu. I-am oferit un scaun, un şerveţel şi o ceaşcă de ceai. Mi-a mulţumit şi s-a arătat foarte… un fel de: dacă aş fi ştiu că asta va fi finalul, te feream de asta. I-am citit în privire, însă nu mi-a spus nimic. M-a atins blând pe mână şi a început să vorbească.

A vorbit foarte frumos, m-a emoţionat şi m-a pus pe gânduri. Am fost de acord cu dânsa în aproape tot ce mi-a spus.

A scurtat povestea şi… dintr-o dată s-a ridicat. Mi-a spus că pleacă, mi-a spus că are treabă, are de lipit ceva amintiri şi o legătură mult mai strânsă.

Nu m-a lăsat să-i sărut mâna, nici să o ajut să-şi pună pardesiul pe ea. A plecat asemeni unei doamne needucate, dar nu m-a deranjat. M-a salutat foarte rece şi m-a întrebat în grabă: vei fi bine? Am apucat să-i răspund şi apoi a plecat. What a pitty 🙂

Era cu un pantof negru în mână, iar cu cel roşu în picior. Semn că cel roşu a câştigat totul.

Vântul de octombrie se juca cu părul ei lung şi şaten, iar parfumul încă i se simţea.

Mă ghemuiesc în patul meu şi mă uit la cer. Am simţit că nu îmi mai zâmbeşte nici măcar o stea. După câteva minute … luna vine la geamul meu. Îmi spune să mă uit atent la ea, să-i spun cât e de frumoasă. Mi-a spus că ea e aici, cu mine. Nu pleacă niciunde fără să se întoarcă. Nu-mi promite nimic fără să nu facă.

Am lăsat stelele în treaba lor… să strălucească pentru o altă poveste. Pentru alţi doritori de a crea un roman al dragostei.

Când iubirea vorbeşte…tu să taci! Să o asculţi! Las-o să spună ce vrea. Dreptatea e în mâinile ei.

conuu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s